Cursuri de conducere defensivă

Cursurile de conducere defensivă CS Danny Ungur Racing transformă un deținător de permis auto într-un șofer inteligent și intuitiv, cu mai multă încredere în sine și cu mai multe cunoștințe de a anticipa situațiile din trafic și de a conduce în siguranță.

Instruirea pentru a conduce defensiv (preventiv) reprezintă o metodă de formare profesională adresată conducătorilor de autovehicule dar care este bine-venită și pentru ceilalți participanți la traficul rutier. Comportamentul defensiv în trafic merge dincolo de stăpânirea normelor și regulilor prevăzute de lege referitoare la condusul autovehiculelor. Scopul conducerii defensive este de a reduce riscul de incidente și accidente rutiere prin anticiparea situațiilor periculoase, indiferent de condițiile de trafic și de drum sau de greșelile celorlalți participanți la trafic. Aceasta se poate realiza prin aplicarea unor reguli suplimentare în trafic, precum și prin practicarea tehnicilor speciale de condus preventiv.

Principalul avantaj al frecventării cursurilor noastre de conducere defensivă este reducerea incidentelor și accidentelor rutiere ceea ce contribuie implicit la reducerea numărului de morți și răniți pe șosele, dar și la economia de timp și bani prin diminuarea costurilor cu reparațiile autovehiculelor.

Beneficiile companiilor deținătoare de parc auto se regăsesc în principal în eficientizarea întreținerii flotei prin:

Fă un cadou prietenilor tăi!

Achita contravaloarea, completeaza formularul si descarcă fișierul. Pune-l într-un plic și prezintă cadoul. 
De restul ne ocupăm noi!

  • reducerea costurilor cu reparațiile auto
  • diminuarea cheltuielilor cu combustibilul
  • reducerea cheltuielilor cu consumabilele auto (piese de schimb, cauciucuri etc)
  • rate de asigurări nemajorate
  • reducerea accidentelor la locul de muncă, în care sunt implicați angajații care circulă cu autovehicule ale companiei.

Instruirea propriilor angajați, conducători de autovehicule, se reflectă în modul preventiv și corect în care vor participa la traficul rutier iar compania beneficiază și în acest astfel de o imagine publică favorabilă.

Cursurile de conducere defensivă

Cursurile de conducere defensivă desfășurate de Danny Ungur Racing sunt recomandate și se organizează după o programă care cuprinde informații la nivel general sau după programe cu conținut specific diferitelor categorii de participanți la trafic:

  • șoferi începători
  • șoferi profesioniști (de camioane sau de alte autovehicule care transportă marfă, mijloace de transport călători)
  • conducători auto care conduc mașini ale companiilor angajatoare
  • șoferi ai instituțiilor (Ambulanța, Pompieri, Poliție, protecție și pază, transport valori etc.)
  • conducători auto care au trecut prin incidente sau accidente rutiere
  • instructori ai școlilor de șoferi
  • alți participanți la trafic: pietoni, motocicliști, biciliști, conducători de scutere etc.

Programele de defensive driving Danny Ungur Racing cuprind:

  • reguli generale despre poziția corectă în autovehicul
  • sisteme de siguranță
  • pregătirea autovehiculului de călătorie (verificare, încărcare, anticiparea situațiilor din timpul parcursului etc.)
  • abordarea corectă a traiectoriei (viraje, frânare, accelerare, parcare, derapaj)
  • simularea impactului (răsturnarea, tamponarea) și reacționarea corectă la acesta
  • testarea vitezei de reacție (diferența dintre diferite stări fizice și psihice: concentrare maximă, influența unor substanțe care afectează psihicul)
  • noțiuni psihologice și acordarea primului ajutor
  • tehnici, metode și sisteme noi de echipare a autovehiculelor
  • condusul economic și ecologic
  • mentenanță și echiparea corespunzătoare a autovehiculelor în funcție de anotimp, de uzură și de utilizarea mașinii
  • testarea cunoștințelor de legislație rutieră
  • feedback, recomandări și evaluarea cursanților la intervale diferite de timp
  • politica de utilizare a mașinilor companiei
  • testarea și evaluarea abilităților de conducere preventivă dobandite anterior
  • condusul în condiții diferite de trafic (oraș, autostradă, asfalt murdar, umed, pe timp de noapte)
  • evaluarea specială a cursanților și monitorizarea/documentare foto și video